Raport curent

In conformitate cu obligape de raportare către instituţiile pieţei de capital prevăzute în legislaţia specifică, SNTGN TRANSGAZ SA informează persoanele interesate asupra faptului că SC FONDUL PROPRIETATEA SA BUCUREŞTI a formulat cerere de chemare în judecată împotriva TRANSGAZ, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 9,63 milioane lei, sumă ce reprezintă valoarea dividendelor aferente anului 2005 şi a sumei de 2,32 milioane lei reprezentând dobânda legală comercială aferentă dividendelor neachitate, calculate până la data de 23.03.2009. De asemenea se solicită şi plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea cauzei. 
SC FONDUL PROPRIETATEA SA , în temeiul art.7201 Cod de procedură civilă, a formulat convocarea la conciliere directă care s-a finalizat prin încheierea unui proces verbal semnat de ambele părţi şi în care au fost consemnate punctele de vedere ale fiecărei părţi. Apărările ce se vor face în prezenta cauză la fel ca şi susţinerile din faza de conciliere directă sunt în sensul că aceste sume nu sunt datorate, deoarece Fondul Proprietatea a devenit acţionar al Transgaz cu drepturile prevăzute de Legea nr. 31/1990, ulterior Hotărârii AGA nr. 3/2006, iar distribuirea dividendelor aferente anului 2005 către acţionarii societăţi s-a făcut în baza Hotărârii AGA din data de 18.05.2006, dată la care în registrul acţionarilor SNTGN TRANSGAZ SA era înscris un singur acţionar, respectiv Ministerul Economiei şi Comerţului -OPSPI, căruia î-au fost virate sumele reprezentând dividende aferente anului 2005.