Protecţia infrastructurii critice energetice Interdependenţe şi dependenţe energie – comunicaţii, 15 -16 aprilie, 2011 Mediaş

Din iniţiativa MINISTERULUI ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI MEDIULUI DE AFACERI, în zilele de 15 şi 16 aprilie 2011, Transgaz a organizat, în colaborare cu Transelectrica şi Teletrans, simpozionul cu tema "Protecţia infrastructurii critice energetice - Interdependenţe şi dependenţe energetice-comunicaţii". 
Problematica infrastructurii critice, preocupările privind definirea şi asigurarea protecţiei acestora în sectorul energetic, în accepţiunea comunitară, trebuie să se regăsească punctual în programele agenţilor economici de interes naţional. 

Comunicat

În scopul îndeplinirii obligaţiilor privind asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale prin realizarea de interconectări cu sistemele de transport al gazelor naturale din ţările vecine, precum şi în vederea îndeplinirii obiectivelor de investiţii cuprinse în strategia de dezvoltare şi în programul minimal de investiţii pentru perioada 2007-2012, SNTGN Transgaz SA în calitate de operator al SNT, a semnat la Szeged în data de 22 ianuarie 2008, un Memorandum de Inţelegere cu compania MOL din Ungaria pentru finalizarea construcţiei conductei de interconectare a

Comunicat

În perioada 03-04 martie 2008, s-a desfăşurat prima şedinţă de lucru cu tema „Dezvoltarea durabilă, obiectiv comun „ organizată de S.N.G.N. ROMGAZ S.A. în colaborare cu S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A.
    La eveniment, au participat în calitate de invitaţi d-na DOBROTĂ Maria din partea Agenţiei Regionale de Protecţia Mediului Sibiu şi domnul SIMESCU Nicolae, membru în Consiliul de Administraţie al S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A.

Comunicat

In conformitate cu prevederile Legii nr.297/2004 privind piaţa de capital şi cele ale Regulamentului nr. 1/2006 al CNVM, modificat, SNTGN TRANSGAZ SA Mediaş informează acţionarii şi investitorii că RAPORTUL ANUAL pentru anul 2007, va fi pus la dispoziţia publicului, astfel:

Comunicat

În conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi cele ale Regulamentului nr.1/2006 al CNVM, modificat, SNTGN TRANSGAZ SA Mediaş informează acţionarii şi investitorii că RAPORTUL pentru TRIM.12008, va fi pus la dispoziţia publicului, astfel:

Comunicat

SNTGN Transgaz SA Medias aduce la cunostinta celor interesati ca a fost finalizata interconectarea la Sistemul National de Transport (SNT) a obiectivului de investitii "Conducta de transport gaze naturale pentru alimentarea municipiului Giurgiu". Conducta de transport gaze naturale mentionata, asigura necesarul de gaze naturale pentru municipiul Giurgiu si cel al localitatilor aflate pe traseul conductei(Crevedia Mare, Buc^ani, Clejani, Letca Noua, Ghimpati, Schitu, Stoienesti, Fratesti).

Comunicat

In conformitate cu prevederile Hotărâni nr. 1 a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din data de 21 aprilie 2008, Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ SA, cu sediul în Mediaş, P-ţa CI Motaş nr.

Abonează-te la