Stiri și anunțuri

Între

În conformitate cu prevederile Legii nr 297/2004 privind piaţa de capital şi cele ale Regulamentului nr.1/2006 al CNVM, modificat, SNTGN TRANSGAZ SA Mediaş informează pe toţi cei interesaţi că RAPORTUL pentru Trimestrul III 2008, este pus la dispoziţia publicului.

SNTGN TRANSGAZ SA MEDIAS aduce la cunoştinţa tuturor celor interesaţi că în şedinţa din data de 10 noiembrie 2008, Consiliul de Administraţie al societăţii a aprobat prin Hotărârea nr. 14/10.11.2008 convocatorul pentru Adunarea Generală Ordinară şi Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor, ce urmează a avea loc în data de 16 decembrie 2008 şi la care vor participa toţi acţionarii înregistraţi în Registrul acţionarilor la data de referinţă de 26 noiembrie 2008.

Rating-ul TRANSGAZ privind moneda străină a fost retrogradat ca urmare a retrogradării rating-ului de tară, reconfirmându-se în acelaşi timp "investment grade"-ul pentru moneda locală în data de 26 martie 2007 Standard&Poor's Ratings Service a acordat SNTGN "TRANSGAZ" SA Mediaş rating-ul pentru împrumuturi corporative pe termen lung BB+, cu perspectivă pozitivă.

S.N.T.G.N. Transgaz SA Mediaş informează investitorii că în data de 29 octombrie 2008 a avut loc vizita de lucru în România a delegaţiei OAO „Gazprom", condusă de Vlada Rusakova, membru al Consiliului de Administraţie, Şeful Departamentului de dezvoltare strategică. Componenţa delegaţiei a inclus şi reprezentanţi ai OOO „Gazprom Export", OAO „GIPROSPEŢGAZ" şi ai ambasadei Federaţiei Ruse în România. 
In cursul vizitei Vlada Rusakova s-a întâlnit cu directorul general al „Transgaz" SA, Ioan Rusu şi directorul general adjunct al „Romgaz", Lucian Stancu.

GIE Annual Conference 2008, 23 - 24 octombrie 2008

-Conferinţă sponsorizată de SNTGN Transgaz SA, jucător cheie în industria gazului românesc- 

La prima sa ediţie în România, „GIE Annual Conference 2008”, va reuni reprezentanţi oficiali ai Comisiei Europene, Parlamentului European, Autorităţilor de Reglementare, precum şi ai Organizaţiilor Internaţionale şi ai Industriei de Gaze. Evenimentul este organizat în parteneriat cu SNTGN Transgaz SA şi se va desfăşura în perioada 23-24 octombrie la Hotel Radisson din Bucureşti.

La invitaţia d-lui Constantin Grigore, ambasadorul României în Rusia, directorii generali ai companiilor S.N.G.N ROMGAZ SA şi S.N.T.G.N TRANSGAZ SA, d-l Francisc Toth şi d-l Ioan Rusu, au participat în data de 16 octombrie 2008, la Moscova, la o întâlnire cu conducerea companiei OAO Gazprom Moscova reprezentată de d-l.Alexei Miller-presedinte si d-l Alexander Medvedev- director general al OOO Gazpromexport. Subiectele discutate în cadrul acestei întâlniri le-au constituit importul de gaze naturale în România pe relaţie directă cu compania rusă, inmagazinarea subterană a gazelor naturale în România şi extinderea colaborării în domeniul tranzitului gazelor naturale ruseşti pe teritoriul României, fără a se face vreo menţiune expresă la un proiect anume sau la vreo modalitate de dezvoltare a relaţiilor în acest sens.

Acordul dintre companiile regionale de top din domeniul transportului de gaze naturale privind continuarea eforturilor pentru noua reţea de conducte de gaze naturale.

S.N.T.G.N. Transgaz SA Mediaş informează pe toţi cei interesaţi, ca materialele aferente punctelor 1,2 si 4 de pe ordinea de zi din convocatorul Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor ce va avea loc in data de 7 octombrie 2008 si cele aferente ordinei de zi a Adunării Generale Extraordinare, sunt disponibile pe site-ul Transgaz la adresa www.transgaz.ro Materialul de la pct. 3 de pe ordinea de zi a AGO A, se poate consulta incepand cu data de 1 octombrie 2008 la sediul societăţii Transgaz din Mediaş, P-ta CI. Motas, nr. 1.