Comunicate de presa

Între

Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ SA Mediaş informează pe toţi cei interesaţi asupra faptului că în data de 21 iunie 2011 a avut loc întâlnirea cu analiştii financiari, consultanţii de plasament, brokeri şi reprezentanţi ai unor instituţii financiar bancare, întâlnire stabilită prin calendarul de comunicare financiară pe anul 2011 şi transmis Bursei de Valori Bucureşti. 
La întâlnirea ce a avut loc la Bucureşti au fost prezenţi analişti financiari de la următoarele instituţii de analiză financiară şi bancare: NBG Securities România, UniCredit CAIB Securities România, KBC Securities România, Raiffeisen Capital & Investment, SSIF IEBA Trust SA, SAI Raiffeisen Asset Management SA, BRD Group Societe General, Intercapital, Franklin Templeton, ING Bank, Bloomberg, Ziarul Financiar, Bancpost, Asociaţia Investitorilor.
Din partea companiei, la întâlnirea cu analiştii financiari au fost prezente următoarele persoane: Victor Alexandru Schmidt - preşedintele Consiliului de Administraţie; Radu Moldovan - director Departament Economic; Elisabeta Ghidiu - director Direcţia Strategie şi Management Corporativ, Dan Pintea - Şef Serviciu Bugete, Marius Lupean - Şef Serviciu Bilanţ şi Metodologie Contabilă; Laura Pecie - inspector relaţii publice.
Agenda întâlnirii a constituit-o analiza rezultatelor economico-financiare ale SNTGN Transgaz SA Mediaş pe anul 2010 iar discuţiile ce au avut loc s-au axat în principal pe factorii ce au influenţat atât favorabil cât şi nefavoarbil activitatea economico-financiară a companiei şi implicit rezultatele acesteia.

SNTGN TRANSGAZ SA Mediaş informează pe toţi cei interesaţi, că întâlnirea cu analiştii financiari, consultanţi de plasament, brokeri şi investitori stabilită prin calendarul de comunicare financiară pentru data de 21 iunie 2011 se va desfăşura la Bucureşti, hotel Howard Johnson Grand Plaza Forum, sala Nevada, începând cu ora 10:00. Agenda de lucru a întâlnirii va cuprinde analiza rezultatelor economico - financiare anuale pentru anul încheiat la 31 decembrie 2010.

In conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004 privind piata de capital si cele ale Regulamentului nr. 1/2006 al CNVM, modificat, SNTGN TRANSGAZ SA Medias informeaza actionarii si investitorii ca raportul anual pentru anul 2010 aprobat prin Hotararea nr....

Acum când cu totii ne bucuram de Lumina Sfânta a Sarbatorii Nasterii Domnului si cea a Anului Nou este bine sa ne amintim si de toti aceia care pe 22 decembrie 1989 nu au precupetit nici un efort în a-si jertfi viata pentru ca România sa iasa de sub haina comunismului si sa devina o societate democratica.

În data de 17 decembrie 2010 a vazut lumina tiparului prima editie anuala a Revistei de Responsabilitate Sociala Corporativa (CSR) a SNTGN TRANSGAZ SA Medias.

n data de 8 decembrie 2010, compania FinMedia a organizat cea de-a treia editie a "Romania Green Business Gala", eveniment in cadrul caruia organizatorii au recunoscut meritul companiilor care, prin politicile si strategiile adoptate, au gestionat eficient practicile "eco friendly" in indeplinirea obiectivelor de mediu impuse de Uniunea Europeana.
Premiul Green Business Gala

SNTGN Transgaz SA Medias informeaza pe toti cei interesati ca societatii i s-a decernat in data de 25 noiembrie 2010 de catre Bursa de Valori Bucuresti, Premiul pentru cel mai de succes IPO derulat prin BVB, cu prilejul aniversarii a "15 ani de Bursa Moderna". 

De asemenea, in cadrul evenimentului Romania Green Business Gala din data de 8 decembrie 2010, SNTGN Transgaz SA a primit din partea FINMEDIA Bucuresti Premiul pentru proiectul de responsabilitate sociala "Un Mediu mai Curat - OLIMPIADA VERDE", la categoria Raspundere Sociala Corporatista.

Considerând acestea drept o reala recunoastere a eforturilor depuse de societate, transmitem atat Bursei de Valori Bucuresti dar si companiei FINMEDIA Bucuresti, multumirile noastre pentru apreciere.

In conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004 privind Piata de capital si cele ale Regulamentului nr. 1/2006 al CNVM, modificat, SNTGN TRANSGAZ SA Medias informeaza actionarii si investitorii ca Raportul trimestrial privind activitatea economico-financiara la 30.09.2010, este pus la dispozitia publicului, astfel: 
•    în formatul electronic - pe website-ul TRANSGAZ SA la adresa www.transqaz.ro începând cu data de 10.11.2010 
•    în forma scrisa - la sediul social al SNTGN TRANSGAZ SA, din Medias, Piata C.I.Motas nr.1, judetul Sibiu începând cu data de 10.11.2010. 
Raportul trimestrial la 30.09.2010 este întocmit în conformitate cu prevederile anexei 30B la Regulamentul mentionat mai sus si cuprinde informatii financiare neauditate

Comunicat privind situatia indicatorilor economico-financiari la 30 septembrie 2010

SNTGN TRANSGAZ SA Medias informeaza pe toti cei interesati ca in data de 14.10.2010 a avut loc la Csanadpalota Ungaria, inaugurarea oficiala a Conductei de interconectare Szeged-Arad in prezenta comisarului european pentru energie, Gunther Oettinger.