Comunicate de presa

Între

9 mai, data oficială la care se celebrează Ziua Europei, are o încărcătură aparte pentru statele-membre care, azi, compun ansamblul politic, Uniunea Europeană (UE). Începând cu anii 50, părinții fondatori ai instituționalismului european au conștientizat valoarea securitar-ideologic-identitară pe care o astfel de comunitate politică o poate prolifera la nivel extern în cadrul relațiilor bi- și multilaterale cu actori de seamă ai Sistemului Internațional.

România, ca stat-membru cu drepturi depline în Europa unită, drepturi ce derivă din și sunt consfințite prin Tratatul de bază al UE și legislația comunitară în vigoare, își aduce contribuția prin plurivalența momentelor care i-au marcat istoria și evoluția statală, conferindu-i semnificația specială prin poziția strategică în care se situează.  

Ziua de 9 Mai este și Ziua Independenței de Stat a României. Dincolo de momentul de la 9 mai 1877 care a configurat cristalizarea unei clase politice responsabile în fața ideii europene a românității, evenimentele eclatante din perspectivă diplomatică care au urmat și care au condus la crearea Uniunii Europene contemporane, au conferit noi și noi valențe factorului românesc legat strâns de spațiul central-sud-est european.

Una dintre ele se referă la domeniul energetic care augmentează rolul strategic al României în cadrul Uniunii Europene Energetice prin evaluarea continuă a procesului Securității Energetice Europene, în contextul în care noi coridoare de transport pentru gazele naturale sau noi soluții alternative sunt necesare pentru diversificarea surselor de aprovizionare și creșterea siguranței energetice a statelor membre ale Uniunii Europene.

Dezvoltarea și realizarea și de proiecte care să creeze viitoare magistrale de transport cu impact regional semnificativ constituie dezideratul unei Românii cu adevărat angrenate în definirea politicii energetice europene, fapt evidențiat prin proiectele strategice de investiții în infrastructura de transport gaze naturale, exemplu elocvent în acest sens fiind proiectul BRUA Faza 1, un proiect Transgaz pentru România și Europa, proiect menit să asigure posibilitatea fizică de curgere bidirecțională permanentă între interconectările cu Bulgaria și cu Ungaria, asigurându-se capacitatea de transport spre Ungaria de 1,75 mld. Smc/an, respectiv de 1,5 mld. Smc/an spre Bulgaria.

Unul dintre vectorii acestei politici îl reprezintă SNTGN TRANSGAZ SA. Obiectivele strategice generale şi specifice ale activităţii companiei sunt stabilite în contextul alinierii la cerinţele noii politici energetice europene privind siguranţa şi securitatea energetică, dezvoltarea durabilă şi competitivitatea. În acest sens, implementarea şi dezvoltarea principiilor guvernanţei corporative, dezvoltarea practicilor de afaceri responsabile, transparente, devine tot mai mult o necesitate în fundamentarea şi aplicarea strategiilor şi politicilor de dezvoltare.

SNTGN Transgaz SA, în calitate de operator tehnic al Sistemului Național de Transport (SNT) gaze naturale va acționa cu maximă responsabilitate pentru respectarea angajamentelor asumate privind implementarea proiectelor strategice de investiții în dezvoltarea infrastructurii de transport gaze naturale,  pentru asigurarea îndeplinirii în condiții de eficiență, transparență, siguranță, acces nediscriminatoriu și competitivitate a strategiei naționale privind transportul intern și internațional al gazelor naturale și dispecerizarea gazelor naturale, cercetarea și proiectarea în domeniul specific activității sale, cu respectarea cerințelor legislației europene și naționale, a standardelor de calitate, performanță, mediu și dezvoltare durabilă.

 

La mulți ani, ROMÂNIA! La mulți ani, EUROPA!