Contextul international privind transportul de gaze naturale
Evolutii si provocari globale in sectorul energetic
Cererea de energie, cu precadere de petrol si gaze, este in continua crestere la nivel mondial.
Ponderea cererii de resurse primare de energie se estimeaza a fi de peste 40% la nivelul anilor 2030.
Politica energetica a Uniunii Europene
Comisia Europeana, prin Noua Politica Energetica a Uniunii Europene elaborata in anul 2007, considera absolut necesar ca UE sa promoveze o politica energetica comuna, bazata pe securitate energetica, dezvoltare durabila si competitivitate.
Astfel, în Directiva 2003/55/EC, siguranţa în aprovizionare este privită ca o obligaţie a serviciului public. Directiva în sine creează, pentru ţările membre ale UE, premizele necesare asigurării acestui deziderat în condiţii de transparenţă şi nediscriminare pentru toţi consumatorii.
In acest sens se impune asigurarea competitivitatii pietelor interne de gaze prin investiţii, în special în infrastructura (productie, inmagazinare, transport si distributie) în condiţiile în care dependenţa de surse de import a Europei va creşte de la 50%, cât este în prezent, la 80% în următorii 25 de ani. Europa poate accesa in mare masura din rezervele de gaze naturale, cu investitiile necesare aferente, asa cum rezulta din Fig.1.

Remarcabil este potenţialul oferit de sursele de gaze naturale din zona Mării Caspice şi a Orientului Mijlociu, potenţial pentru a cărui exploatare sunt necesare investiţii semnificative si un climat geopolitic adecvat.
Proiectul Nabucco care urmează sa lege zonele de producţie din Marea Caspică şi Orientul Mijlociu de zonele de consum ale Uniunii Europene, este un bun exemplu de oportunitate în domeniul transportului şi tranzitului de gaze naturale, cu avantaje clare oferite de posibilitatea diversificării surselor de aprovizionare şi creşterea siguranţei în alimentarea cu gaze a Europei.
Concluziile pe care Comisia Europeană le-a formulat faţă de această situaţie în Cartea Verde emisă în anul 2006, arată că, în scopul creşterii siguranţei în aprovizionare la nivel european sunt necesare:
- finalizarea procesului de dezvoltare a pieţei unice europene care să funcţioneze în baza unui cod unic european de reţea;
- existenţa unui singur reglementator la nivel european;
- crearea unui cadru de reglementare care să susţină şi să încurajeze investiţiile;
- stimularea competiţiei.
Este important de subliniat faptul că, în contextul celor de mai sus, Europa de Sud - Est are o poziţie geografică ce îi permite să devină o zonă crucială de tranzit între ţările mari producătoare de gaze naturale şi pieţele central şi vest europene, mari consumatoare. Acest lucru necesită însă îndeplinirea unor condiţii esenţiale, cum ar fi un cadru de reglementare armonizat care să stimuleze investiţiile în regiune, în special a celor legate de proiectele regionale de transport. În acest sens a fost creată Comunitatea Energetică a Europei de Sud - Est în baza Tratatului semnat în octombrie 2005 de către UE pe de-o parte şi un grup de nouă ţări din regiune, printre care şi România, pe de altă parte. Principalul scop al înfiinţării acestei comunităţi energetice este extinderea acquis-ului comunitar în regiune, crearea unui cadru de reglementare şi a unor mecanisme de piaţă unice pentru întreaga zonă, astfel încât, în final să se atingă obiectivul final de creare a unei pieţe energetice integrate.
Desigur, pentru a întregi tabloul pieţei europene de gaze naturale, trebuie avută în vedere poziţia Federaţiei Ruse, respectiv a Gazprom de principal producător şi exportator. Este de aşteptat ca Federaţia Rusă să depună toate eforturile pentru a-şi menţine şi chiar întări această poziţie dominantă, în principal prin implicarea sa în diferite proiecte de creare a unor noi coridoare de transport a gazelor naturale ruseşti către piaţa europeană. În acest context trebuie găsite, la nivelul Uniunii Europene, cele mai bune căi de colaborare cu gigantul energetic rus, pentru ca acesta sa perceapă dorinţa Europei de diversificare a surselor de aprovizionare şi creştere a siguranţei în aprovizionare, ca pe o oportunitate şi nu ca pe o ameninţare la poziţia dominanta pe care o are în prezent pe piaţa europeana de energie, cu consecinţele de rigoare.
|