Proiecte majore de dezvoltare

Proiecte de Interes Comun (PCI) - cu alocare financiară

În contextul geo-politic actual, creșterea securității energetice reprezintă obiectivul principal al Uniunii Europene și o condiție esențială pentru asigurarea flexibilității și accesului la surse diversificate de aprovizionare.

Pentru a stimula dezvoltarea infrastructurilor energetice transeuropene prin implementarea unor proiecte cu potențial strategic, Uniunea Europeană a alocat un buget total de 4,7 miliarde euro pentru perioada 2014 – 2020, prin instrumentul Connecting Europe Facility (CEF).

În temeiul Regulamentului (UE) Nr. 347/2013, prin Programul CEF ENERGY, promotorii de proiecte au posibilitatea de a accesa fonduri europene pentru finanțarea proiectelor care au obținut în prealabil statutul de Proiecte de Interes Comun (PCI) la nivelul UE, condiționat de îndeplinirea unor criterii de eligibilitate.

Comisia Europeană a adoptat, în data de 18 noiembrie 2015, o listă care cuprinde 195 de Proiecte de Interes Comun, în sectorul energiei electrice, al gazelor naturale, petrolului și rețelelor inteligente. Din totalul proiectelor, 77 reprezintă proiecte aferente sectorului gazier printre care şi proiectele propuse de către TRANSGAZ.

Proiectul prioritar avut în vedere de TRANSGAZ, este „Dezvoltarea pe teritoriul României a sistemului național de transport gaze naturale pe coridorul de transport Bulgaria–România–Ungaria–Austria” - BRUA Faza 1, şi vizează integrarea Sistemului Național de Transport (SNT) în Rețeaua Europeană, prin creșterea gradului de interconectivitate cu sistemele adiacente de transport gaze naturale din Bulgaria (spre coridorul sudic) şi Ungaria (spre sistemul de transport central european).

Astfel, la data de 12.10.2015, TRANSGAZ a depus o Cerere de finanţare la Comisia Europeana - Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA) care, la data de 19.01.2016 a fost validată de Comitetul CEF, în lista Proiectelor  de Interes Comun (PCI) propuse a primi asistență financiară (GRANT) prin mecanismul CEF; lista a adoptata prin Regulamentul delegat (UE) 2016/89 al Comisiei din 18 Noiembrie 2015 de modificare a Regulamentului (UE) Nr. 347/2013 al Parlamentului European si al Consiliului şi poate fi consultată la următorul link: https://ec.europa.eu/energy/en/news/energy-eu-invests-217-million-euros-energy-infrastructure

Proiectul BRUA - Faza 1, a fost propus să primească un grant în valoare de 179,3 milioane EUR.

Alte Proiecte cu statut PCI

Conducta Marea Neagră - NT Podișor
Interconectare SNT cu conducte Tranzit
BRUA faza 3